Tragedie în sport. Antrenorul bosniac Mladen Zizovic a murit în timpul unui meci din campionatul Serbiei

Autor: Anca Flondor

Publicat: 03-11-2025 23:29

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Antrenorul bosniac Mladen Zizovic, al echipei Radnik 1923, a murit luni seara, în timpul unui meci din Superliga Serbiei. Incidentul a avut loc în meciul dintre Mladost și Radnik 1923, în etapa a 14-a a competiției, disputat la Lucani.

Potrivit relatărilor din presa sârbă, Mladen Zizovic, în vârstă de 44 de ani, și-a pierdut cunoștința în minutul 22 și a fost transportat de urgență la ambulanță. Partida a fost întreruptă imediat pentru a i se acorda asistență medicală.

Antrenorul s-a născut pe 27 decembrie 1980 în Rogatica, Bosnia și Herțegovina. În cariera de jucător, a evoluat pentru Radnik Bijeljina, Rudar Ugljevik, Zrinjski Mostar, Tirana, Borac Banja Luka și Mladost Rogatica, fiind selecționat de patru ori în naționala Bosniei și Herțegovinei în 2008. Ulterior, a început cariera de antrenor la Radnik Bijeljina (2017–2019), continuând la Zrinjski Mostar (2019–2020), Sloboda Tuzla (2021–2022) și Borac Banja Luka.

„Cu profundă tristețe, Radnik 1923 informează publicul, suporterii și prietenii sportului că antrenorul principal, Mladen Žižović, a decedat în timpul meciului dintre Mladost și Radnik 1923 de la Lučani. Clubul și-a pierdut nu doar un mare profesionist, ci, mai presus de toate, un om bun, prieten și lucrător dedicat în sport, care prin cunoștințele, energia și noblețea sa a lăsat o amprentă adâncă în inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Radnik 1923 transmite cele mai sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care au împărtășit pasiunea pentru fotbal alături de el. Odihnește-te în pace, Mladene!”, au transmis oficialii clubului într-un comunicat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri