Tragedie înainte de Crăciun: Inginer român, mort în Franța. Fost bugetar, plecase din România căutând un trai mai bun

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 22-12-2025 11:10

Actualizat: 22-12-2025 11:54

Article thumbnail

Sursă foto: GorjOnline

Un român originar din Motru, stabilit de mai mulți ani în Franța, și-a pierdut viața chiar înainte de Sărbători, într-un tragic accident de muncă. Titi Vîlsan, fost salariat al Primăriei Motru, a decedat după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 12 metri, în timpul activității profesionale.

Vestea a căzut ca un trăsnet peste familia rămasă în România, dar și peste comunitatea din Motru, unde părinții acestuia locuiesc în continuare. Decesul a survenit cu doar câteva zile înainte de Crăciun, transformând o perioadă care ar fi trebuit să fie una a bucuriei într-un moment de durere profundă.

Titi Vîlsan era inginer, căsătorit și tată a doi copii. Plecase din România cu speranța unui trai mai bun și reușise să se adapteze vieții din Franța, potrivit celor care l-au cunoscut. Cu doar o lună în urmă, acesta se afla în Motru, unde s-a întâlnit inclusiv cu primarul orașului, potrivit Gorj Online.

Mesaj de condoleanțe din partea primarului

Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, a transmis un mesaj emoționant în memoria fostului salariat al Administrației Domeniului Public și Privat:

„Drum lin printre stele, coleg și bun prieten! Condoleanțe și multă putere familiei pentru a trece peste marele necaz”, a transmis edilul, care a aflat despre tragedie cu câteva zile în urmă.

Comunitatea, în stare de șoc

Moartea tânărului român a generat un val de reacții emoționante din partea motrenilor, mulți dintre ei amintind de apropierea sărbătorilor și de durerea familiei:

„Doamne, ce nenorocire, în prag de sărbători! Am vorbit cu mama lui înainte de a pleca la el în Franța. Era atât de fericită, cumpărase de toate pentru cadouri. Nu e durere mai mare…”, a scris o localnică.

„Dumnezeu să-l odihnească în pace! Un om deosebit, am copilărit împreună. Nu pot să cred”, a transmis un alt motrean.

„A plecat dintre noi mult prea devreme un băiat sufletist și bun. Sincere condoleanțe familiei îndoliate”, se arată într-un alt mesaj.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri