Un șofer beat din județul Brăila a pierdut controlul volanului și a lovit cu mașina un tânar aflat pe trotuar. Victima a murit la spital, anunță Mediafax.
Potrivit IPJ Brăila, accidentul a avut loc luni, în localitatea Batogu. Polițiștii au stabilit că, un tânăr în vârstă de 19 de ani, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, a părăsit șoseaua și a lovit un o persoană, în vârstă de 27 de ani.
Pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a decedat. Polițiștii au aflat că șoferul era beat.
„Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au anunțat reprezentanții IPJ.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și ucidere din culpă.
Comentează