Tragedie la Brașov: Un copil de 11 ani omorât de un camion în comuna Cristian

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 10-09-2024

Actualizat: 10-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Arhiva/Ziare.com

Un copil de 11 ani a murit marți după-amiază, după ce a fost lovit de un camion pe o stradă din comuna Cristian, Brașov. Polițiștii investighează circumstanțele în care a avut loc tragedia, informează News.ro.

Primele verificări făcute de autoritățile din Brașov la locul evenimentului, arată că acesta s-a produs marţi după amiază, pe strada Libertăţii din comuna Cristian.

”Un autocamion, condus de un bărbat în vârstă 55 de ani, care circula dinspre localitatea Vulcan către Cristian, a surprins şi accidentat un pieton, în condiţii ce urmează a fi lămurite în cadrul cercetărilor. Din nefericire, în urma leziunilor suferite în urma accidentului, pentru pietonul în vârstă de 11 ani personalul medical a declarat decesul”, au declarat oficialii Poliţiei judeţene Braşov.

În momentul realizării știrii, o echipă de polițiști rutieri și criminaliști se află la locul accidentului, efectuând cercetări pentru a clarifica circumstanțele în care s-a produs tragedia. Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis în urma incidentului.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri