Tragedie maritimă în Indonezia. Cel puţin 10 oameni şi-au pierdut viaţa - FOTO

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 25-07-2017

Actualizat: 25-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: getty

Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa şi câteva zeci sunt date dispărute după ce o şalupă s-a răsturnat marţi în largul insulei indoneziene Borneo, au anunţat poliţia şi echipe de salvare, relatează DPA, potrivit agerpres.

Agenţia de căutare şi salvare din Indonezia a anunţat într-un comunicat că 40 de persoane s-ar fi aflat la bordul ambarcaţiunii în momentul accidentului produs în zona de coastă a provinciei Kalimantanul de Nord.

content-image

'Deocamdată, numărul persoanelor aflate la bord reprezintă doar o estimare. Ar putea fi persoane care nu se află pe listă. Aşteptăm ca rudele să ne anunţe dacă nu au veşti de la vreunul dintre membrii familiei', a anunţat un oficial al echipelor de căutare şi salvare.

În apele Indoneziei şi ale Malaeziei au avut loc mai multe accidente maritime.

content-image

În noiembrie 2016, peste jumătate din cei 101 pasageri de la bordul unei ambarcaţiuni au murit după ce vasul s-a lovit de un recif şi s-a scufundat în largul insulei indoneziene Batam, la sud de Singapore.

În urmă cu patru luni, o ambarcaţiune s-a scufundat în timp ce se îndrepta spre Batam. Autorităţile malaeziene au recuperat atunci opt cadavre şi au salvat 34 de persoane.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri