Tragedie pe mare: Cel puțin 85 de morți

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 02-06-2016

Actualizat: 02-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cel puţin 85 de trupuri neînsufleţite ale unor migranţi care s-au înecat în Marea Mediterană în timp ce încercau să ajungă în Europa au fost aduse de valuri la ţărm în nord-vestul Libiei, în apropierea oraşului Zuwara, relatează joi agenţia Reuters.

Cei mai mulţi dintre aceşti migranţi par să provină din ţările Africii subsahariene, iar corpurile lor se află într-o fază avansată de descompunere. Deocamdată nu este clar când s-au înecat.

Citește și: Razvan Firea, fiul vitreg al Gabrielei Firea: Cand veti merge la vot, sa nu va alunece stampila din greseala pe numele meu

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), cel puţin 1.000 de migranţi au murit în naufragii şi în urma răsturnării bărcilor, săptămâna trecută, în centrul Mării Mediterane.

Ultimele date ale Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, în intervalul ianuarie-mai 2015 în Italia s-au înregistrat 46.714 sosiri pe mare, comparativ cu 47.463 în perioada similară a anului trecut. Cei mai mulţi dintre migranţii care debarcă în Italia sunt africani şi pornesc de pe coastele Libiei, ţară unde persistă haosul politic şi militar şi care a devenit o placă turnantă a migraţiei către Europa, titrează agerpres.ro.

Citește și: Problema de clasa II-a la care părinții nu știu să răspundă

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri