Tragedie uriașă în Brazilia: 9 pompieri au murit striviți într-o peșteră/ VIDEO

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 01-11-2021

Actualizat: 01-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.facebook.com

Nouă pompieri au murit duminică în urma prăbuşirii tavanului unei peşteri în care se antrenau în statul brazilian Sao Paulo, informează AFP.

"Sunt nouă morţi şi o persoană salvată. Nu mai sunt victime la locul accidentului”, au declarat pe Twitter pompierii din Sao Paulo.

Accidentul s-a produs spre miezul nopţii de sâmbătă spre duminică în peştera Duas Boa situată pe o proprietate privată în apropiere de Altinopolis, la aproximativ 300 km nord de oraşul Sao Paulo.

Tavanul peşterii a căzut în timp ce un grup de 28 de pompieri participau la o sesiune de antrenament în interior, a informat aceeaşi sursă.

Pompierii au raportat iniţial 15 persoane îngropate sub dărâmături, dar s-a dovedit că cinci dintre aceştia au reuşit să scape din peşteră după prăbuşirea tavanului. Persoanele rănite s-au putut întoarce acasă după ce au fost trataţi la spital.

Regiunea Altinopolis este renumită pentru peşterile sale, care reprezintă o atracţie turistică regională importantă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri