Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tragere la sorți cu noroc pentru Halep la Roland Garros. Cu cine vor juca româncele?

simona halep

Simona Halep, numărul 6 mondial, o va avea ca adversară pe japoneza Nao Hibino (locul 70 WTA), în primul tur al turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, potrivit tragerii la sorți care a avut loc vineri în capitala Franței. Important de precizat este faptul că Simona o va putea înfrunta pe Serena Williams, numărul 1 mondial, abia în finala din 4 iunie.

Cel mai greu adversar pentru Simona Halep până în finală pare a fi poloneza Agnieszka Radwanska, ocupanta locului 2 WTA, cu care s-ar putea duela în sferturile de finală ale competiției. Totodată, Halep le-ar putea avea ca adversare  în semifinale pe una dintre Garbine Muguruza, Petra Kvitova sau Svetlana Kuznețova. Până să ajungă însă în fazele superioare, în turul 2 Halep s-ar putea duela cu Zarina Diyas sau Carina Witthoeft, în turul 3 cu Lucici Baroni sau Ostapenko, iar în optimi fie cu Samantha Stosur, fie cu Lucie Safarova.

Un duel Simona Halep - Irina Begau s-ar putea repeta abia în semifinale, cele două fiind pe aceeași parte de tablou.

Tot în primul tur, Irina Begu, ocupanta locului 28 WTA, va juca împotriva americancei Bethanie Mattek-Sands (88 WTA), Monica Niculescu (35 WTA) o va înfrunta pe franțuzoaica Pauline Parmentier (95 WTA), în timp ce Alexandra Dulgheru (129 WTA) o va avea ca adversară pe belgianca Yanina Wickmayer (52 WTA) în primul tur.

Alte două jucătoare din țara noastră, Sorana Cîrstea și Andreea Mitu, vor avea șansa să acceadă pe tabloul principal de la Roland Garros, dacă vor reuși să câștige meciurile programate vineri în ultimul tur al calificărilor, potrivit Agerpres.

Cîrstea (99 WTA), a treia favorită a fazei preliminare o va întâlni pe belgianca Elise Mertens (180 WTA), în timp ce Mitu (114 WTA), cap de serie numărul nouă în calificări, va juca împotriva elvețiencei Viktorija Golubic (132 WTA).

UPDATE:

Sorana Cîrstea a învins-o cu 6-3, 6-0, în ultimul tur al calificărilor, pe sportiva belgiană Elise Mertens (locul 180 WTA), calificându-se pe tabloul principal la Roland Garros. Pentru această performanță, Sorana Cîrstea va primi 40 de puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 30.000 de euro.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.