Traian Basescu a semnat un decret de gratiere

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 03-06-2014

Actualizat: 03-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

c., Decretul de grațiere a doamnei Angela Lican pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Decizia domnului președinte Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Doamna Angela Lican este mamă a cinci copii, cel de al șaselea decedând la vârsta de 5 luni, în timpul în care dumneaei era încarcerată. Niciunul din copii nu merge la școală, iar familia are o situație materială precară, singurele venituri fiind alocațiile copiilor și ajutorul social. În prezent, doamna Angela Lican se află în executarea pedepsei, fiind încarcerată la Penitenciarul de Femei „Târgșor” (Târgşorul Nou, județul Prahova).

Departamentul de Comunicare Publică
03 Iunie 2014


Este prima grațiere din cel de-al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri