Traian Băsescu, atac DEVASTATOR la PSD

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 26-04-2017

Actualizat: 26-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul președinte Traian Băsescu susține că PSD trebuie să meargă până la capăt cu constituirea comisiei care va ancheta alegerile din 2009, pentru că trebuie să ”se facă de râs până la capăt”.

”Contrar opiniilor exprimate până acum eu solicit plenului reunit să votăm derularea activității acestei comisii. Vreau să vă dau câteva motive. Primul motiv ar fi că PSD trebuie să se facă de râs până la capăt.

Această comisie va aduce aminte PSD-ului că în 2009 eu aveam un singur reprezentant în secțiile de votare, în timp ce de partea cealaltă erau PSD, PNL, UDMR și PC. Vă rog să îmi explicați cum a reușit unul să fure, în condițiile în care erau patru hoți cu mâinile pe buletinele.

Vă mai dau un exemplu: în Diaspora, acolo unde credeați că ați câștigat, eu am luat 76%, în timp ce Geoană a luat doar 23%.

O altă sugestie pe care v-o fac este să citiți cartea lui Miron Mitrea, care arată cum furați voi în secțiile de votare. Ar fi un bun material de studiu pentru această comisie.

Ca să fiți cu adevărat glorioși până la capăt, și eu îl propun pe domnul Dragnea șef al unei comisii ca să ancheteze alegerile din 2009”, a tunat Băsescu, în plenul Parlamentului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri