Traian Băsescu atacă pensionarii speciali: 'Statul nu poate încuraja șmecherii'

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 05-10-2025 22:10

Actualizat: 05-10-2025 22:13

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Romania Libera

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a vorbit în studioul România TV despre sistemul pensiilor speciale și angajările „pe pile”, avertizând că aceste practici provoacă dezastre administrative. Totodată, el a apreciat măsurile luate de Guvern pentru a menține stabilitatea economică a țării.

„Statul nu poate încuraja șmecherii. Ies la 48 de ani la pensie, că ies cu pensie specială, drept pentru care cu pensia mea specială și gradul meu de la SRI mă duc la compania de drumuri, după care, tot pe bază de pile, mă mut la spitalul de copii din Iași, șef mare care se ocupă cu licitațiile, dar fără nicio calificare pentru a ajunge la spital sau la drumuri, dar provoacă, prin lipsă de cunoștințe, dezastre.

Deci Bolojan trebuie să pună capăt la aceste practici și eu sper să reușească să se impună, pentru că partidele nu îl pot bloca la nesfârșit. Are obligația la un moment dat să spună: Dragi români, am următoarea problemă. Spre exemplu, să o explice pe cea cu pensionarea la 48 de ani și să mă angajez tot la stat. Du-te nene și angajează-te în domeniul privat. Sunt distribuitorii care merg pe biciclete, câștigă un ban cinstit”, a declarat Traian Băsescu la România TV.

"Măsurile luate în pachetul unu au făcut ca agențiile de rating să nu ne retrogradeze la junk"

Traian Băsescu a mai vorbit și despre măsurile de criză.

„Măsurile luate în pachetul unu au făcut ca agențiile de rating să nu ne retrogradeze la junk. Aici clar guvernul a avut un prim succes. Știu cât este de greu, e incredibil de greu să iei astfel de măsuri prin care lovești în populație, în copii, în pensionari. Dar ca decident ești în fața a două variante: să nu faci ce a făcut Bolojan și atunci să spui eu nu fac asta, ori vine cineva care să facă reducere de cheltuieli, ori, dacă nu, eu demisionez, nu mai vreau. Asta este varianta pe care, dacă o aplici, te duci în rezultatul neaplicării, adică încetarea de plăți pentru țară”, a declarat Traian Băsescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri