Traian Băsescu dă cărțile pe față: Ce a vorbit cu fratele său, după ce a ajuns în pușcărie

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-06-2016

Actualizat: 20-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mircea Băsescu a ajuns la pușcărie după ce a fost găsit vinovat de trafic de influență în dosarul cu clanul Bercea Mondial! Fratele lui Traian Băsescu a primit o condamnare de 4 ani, dar ar putea face numai 4 luni pentru că are peste 60 de ani și pentru că a mai stat în arest preventiv sau la domiciliu. Fostul președinte spune că nu l-a vizitat la pușcărie, dar că a vorbit cu el la telefon. Băsescu a dat cărțile pe față și a povestit ce a discutat cu primul membru din familia sa care a fost condamnat.

”Nu l-am vizitat încă pe fratele meu, am fost la cumnata mea şi am avut o discuţie. Trebuie făcut un program. Am vorbit la telefon cu el. E greu de spus cum se simte, dar o să treacă şi peste asta. O să-l vizitez, dar nu chiar de 4 ori pe lună. Dacă l-a condamnat justiţia, eu nu-l pot considera nevinovat. Am spus categoric că nu voi contesta decizia justiţiei, indiferent ce cred eu. Eu sunt mulţumit într-un fel asupra a două aspecte. Că s-a demonstrat că am intuit corect. Momentul cu cele două filmuleţe date de Antena, când el vorbea de banii din sacoşă, Căpăţână restituia bani, iar hotărârea judecătorească văd că nu-i reţine nicio obligaţie de plată. Nici ca simplu cetăţean, nu doar ca fost preşedinte, nu contest hotărârea Curţii de Apel. Asta e şi bună ziua! S-a băgat prea adânc într-o chestiune în care nu avea ce căuta!”, a spus Băsescu la România TV.

Citeşte şi: Ce scrie presa internațională după eliminarea României de la Euro 2016

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri