Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, luni, în plenul Parlamentului că programul de guvernare reprezintă "o mare gogoaşă" şi că Executivul Dăncilă arată ca "un guvern de ţară subdezvoltată", care are în componenţă şi oameni care "vorbesc cu dificultate limba română".
"Astăzi instalăm al treilea guvern în interval de 12 luni pe cenuşa Guvernului Grindeanu şi Tudose. Sigur, nimeni nu poate contesta că anul 2017 s-a încheiat cu o creştere economică de circa 7%. Este de menţionat că în 2017 s-au mărit şi salarii, şi pensii. Dar care a fost costul politicilor fiscale ale Guvernului de regulă uită orice membru al alianţei să spună: inflaţie galopantă, creşterea ROBOR cu afectarea tuturor celor care au credite în lei, deficit de cont curent de circa 12 miliarde de euro, nu mai vorbim de faptul că Guvernul, în politicile şi în programul său, nu respectă tratatul fiscal pe care Parlamentul l-a ratificat", a afirmat Băsescu la şedinţa de învestire a echipei prezentate de Viorica Dăncilă.
El a menţionat că investiţiile au fost "catastrofale" din punct de vedere al evoluţiei ţării.
"Citind programul de guvernare, vă pot spune că el reprezintă o mare gogoaşă, el nu este realizabil şi m-aş bucura dacă actualul Guvern s-ar limita la a da prioritate investiţiilor din bugetul de stat şi din absorbţia banilor europeni. (...) Dacă vorbim despre structură, este clar că avem cel mai mare guvern din UE. Arată ca un guvern de ţară subdezvoltată, în care fiecărui trib sau tribuleţ trebuie să i se dea câte ceva", a mai afirmat Băsescu.
Liderul PMP s-a referit la componenţa Guvernului, considerând că sunt "doi-trei oameni valoroşi", dar şi "o categorie de oameni care vorbesc cu dificultate limba română".
"Sunt doi-trei oameni valoroşi în Guvern. Sunt şi câţiva oameni bolnavi, au coloana flexibilă, şi mai este o categorie de oameni care vorbesc cu dificultate limba română. De astăzi nu-i mai cert pe unguri că vorbesc stricat limba română, că avem şi noi unul care taie "pamblică" şi care se plimbă prin comisiile parlamentare spunând că "pamblică" în Bucovina este regionalism. Ceva mai ridicol nu am auzit. Oricum, "celălant" ministru, care era cu ghenunchele umflate, ăla într-adevăr a folosit un regionalism. Deci, cam ăsta este nivelul Guvernului Vasilica Viorica Dragnea şi nu pot decât să mă rog la Dumnezeu pentru o viaţă cât mai scurtă a acestui Guvern", a conchis Băsescu.
Traian Băsescu, despre Guvernul Dăncilă: 'Arată ca un guvern de ţară subdezvoltată, în care fiecărui trib sau tribuleţ trebuie să i se dea câte ceva'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

56
Constantin Toma îl atacă pe Sorin Grindeanu și îl apără pe amicul său, Ilie Bolojan: Ancheta DNA la ARR e o lovitură pentru PSD
56

956
Un fost ministru al Apărării anunță că și SUA vor avea probleme de securitate dacă se retrag din NATO: România e prinsă în cel mai prost moment
956

1.232
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.232

2.193
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.193

7.005
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
7.005

5.974
VIDEO Moment jenant în Senat: Vasile Blaga, surprins înjurând după scandalul pe legea violenței pe stadioane. „Ai belit p... acuma”
5.974

5.816
Varianta apariției unui partid-surpriză în Parlament (surse)
5.816

2.227
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.227

4.576
Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”
4.576

260
Diana Tușa îl atacă pe premierul Ilie Bolojan: România are nevoie de unitate, nu de lideri care dezbină
260

3.252
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
3.252

8.479
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
8.479

6.516
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
6.516
















Comentează