DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Traian Băsescu e o forță în sine și nu prin funcție

revista presei

Evenimentul Zilei:

Dialogul cu Traian Băsescu de miercuri seara la B1Tv mi s-a părut unul dintre cele mai bune de după plecarea de la Cotroceni... Și cu toate acestea, dacă luai seamă la spumele de indignare, de ură, de revoltă în care se scăldau cei care vorbeau la Antena 3 și la România Tv despre interviul dat de Traian Băsescu miercuri seara, aveai impresia că Traian Băsescu e mai departe la Cotroceni, de unde tocmai a ordonat arestarea în direct a trăncănitorilor... Abia cînd am văzut patima stîrnită de un om care la o adică e un fost, un simplu pensionar, mi-am dat seama de forța lui Traian Băsescu. De forța în sine și nu de forța dată de o funcție. Și dacă se adună la un loc să dea un interviu la comun Klaus Iohannis, nevastă-sa, Alina Gorghiu, Vasile Blaga, Dan Mihalache și mai noul membru al Găștii prezidențiale, Liviu Dragnea, n-ar reuși să stîrnească atîta patimă cît a stîrnit un simplu interviu dat de pensionarul Traian Băsescu. De ce? Pentru că, așa cum s-a văzut din interviul de miercuri seara, de la B1Tv, Traian Băsescu e înzestrat cu un firesc al spunerii, al prestației cum rar mi-a fost dat să întîlnesc la un politician postdecembrist. Să dau un exemplu. Am ajuns la studio după ce Traian Băsescu ajunsese deja. Pe trotuarul de peste drum de studio zbiera lozinci anti-Băsescu un singur amărît. Cum pînă acum prezența lui Traian Băsescu la B1Tv aducea pe trotuarul de peste drum cam vreo 20 de protestatari, de cum am intrat în sala dinaintea studioului, i-am zis lui Traian Băsescu: Rău ați ajuns domnule președinte! Ați rămas cu un singur protestatar! Eu în locul dvs m-aș supăra. Traian Băsescu, la care totdeauna am admirat simțul umorului, a rîs și a zis: Da, maestre, de unul singur mai are Voiculescu bani! Vă imaginați c-aș fi făcut o asemenea glumă cu Klaus Iohannis? Doamne ferește!

Ziarul Financiar:

Arhanghelii deficitului din BNR şi din Consiliul Fiscal au o ofensivă solidă împotriva relaxării fiscale de amploare şi, în faţa un guvern slab şi lipsit de orizont, vor avea şi succes. Într-un fel, explicabil. Cânde eşti premier, în cea mai fierbinte vară politică a ta, tu laşi baltă tot şi pleci în concediu după ce aproape toată vara nimeni nu ţi-a văzut faţa, la ce te poţi aştepta? Când eşti ministru de finanţe şi continui să socoteşti în „lei vechi” la 10 ani după ce Isărescu l-a iertat pe bietul de el de păcate şi l-a trecut în lumea drepţilor, la ce te poţi aştepta? Ceea ce ar trebui să fie o dezbatere bună va fi, după toate datele, un fiasco de antologie. Pentru că o parte este prea apăsată de dogmă iar cealaltă este prea abulică. Ceea ce nu a înţeles premierul României – cu sau fără picior în ghips – este: cariera lui depinde de felul în care va fi aplicat codul fiscal la fel de mult ca decizia justiţiei, în ceea ce îl priveşte. Guvernul propune o relaxare fiscală de amploare. Parlamentul o aprobă. Nu şi preşedintele, nu şi BNR, nu şi Consiliul Fiscal. Parlamentul se va pronunţa din nou, la finele lui august. Pe ce soluţie, nu ştim.Consiliul Fiscal are de partea sa toate prezumţiile de onestitate. Nu are nimic de câştigat, nu are nimic de pierdut în această afacere. Are o obligaţie legală de a cerceta cifrele, a făcut-o şi asta este rezultatul: Nu se poate! Dar Consiliul Fiscal nu este chemat să pronunţe soluţii strategice. Tu, guvern, însă care ai obţinut un mandat în baza unui program şi te lauzi cu asta, ce faci?

Digi24:

Excentricul Donald Trump se simte cât se poate de confortabil în poziţia de lider în rândul candidaţilor republicani la preşedinţie. Este atât de sigur de popularitatea sa, încât s-a lansat în declaraţii dintre cele mai scandaloase în ultimele săptămâni. Dar cea mai recentă le întrece pe toate. Ca preşedinte, „cred că m-aş înţelege foarte bine cu Vladimir Putin”, a spus Donald Trump, între două partide de golf în Scoţia.„Cred că m-aş înţelege foarte bine cu Vladimir Putin. Aceasta e părerea mea. Oamenii mă vor întreba ce vreau să spun, vreau să spun că ne-am înţelege bine”, a spus Donald Trump.Dar analiştii văd în comentariile şi declaraţiile sale un risc politic pe care nu îl conştientizează pe deplin. Vladimir Putin este departe de a fi un personaj pe placul americanilor, iar contracandidaţii republicani ar putea să-l taxeze la prima dezbatere electorală programată vinerea viitoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.