Traian Băsescu face pe interesantul și zice că ar putea candida pentru funcția supremă din București: Asta e bătaie de joc. Dacă va fi nevoie, o să o fac

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 21-07-2020

Actualizat: 21-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: unimedia

Fostul preşedinte al României, europarlamentarul PMP Traian Băsescu, a declarat că nu este decis în privinţa candidaturii sale la Primăria Generală a Capitalei, dar, dacă va fi nevoie, va candida, totuşi. Băsescu spune că decizia va fi luată în funcţie de formarea alianţelor politice.

”Dacă va fi nevoie, o să o fac. Depinde care sunt evoluţiile. Dacă se va reuşi o alianţă corectă a forţelor de dreapta, sigur că PMP, care l-a susţinut pe Nicuşor Dan de la bun început, va fi în regulă, dar dacă va fi o alianţă în care să se spună, voi susţineţi-l pe Nicuşor Dan, dar noi nu suntem de acord cu liste comune la Consiliul General sau la sectoare, asta e bătaie de joc. Adică eu doar să susţin candidatul altcuiva, asta nu funcţionează şi atunci toate opţiunile sunt deschise pentru promovarea PMP”, a declarat Traian Băsescu, la Digi 24, marţi seară.

Citește și: Ciolacu: ‘Guvernul PNL trebuie să dubleze alocațiile și să crească pensiile cu 40%. Faceți investițiile din bani europeni’

La începutul acestei luni, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat că Traian Băsescu are capacitatea de a mobiliza un număr suficient de cetăţeni pentru a primi cel de-al treilea mandat de primar al Capitalei. El spune că partidul ia în calcul această candidatură, dacă partidele de dreapta nu vor ajunge la un consens în ceea ce priveşte desemnarea unei liste de candidaţi comuni în primul rând pentru Consiliul General.

”Noi am spus de anul trecut, dacă vrem în mod real să se schimbe administraţia în Bucureşti, începând cu primarul general şi primarii de sectoare, avem nevoie de candidaţi unici (...). USR ne-a transmis aproape oficial că nu doreşte să existe liste comune pentru Consiliul General”, a declarat, la RFI, Eugen Tomac.

Citește și: Cristoiu: ‘Alegerile trebuie amânate. Între dreptul de a alege și dreptul de a nu purta mască, eu prefer dreptul de a nu purta mască’

Liderul PMP a arătat că PSD ar avea de câştigat din ”risipa voturilor” dreptei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri