Traian Băsescu îi sfătuieşte pe simpatizanţii platformei ''Demnitate şi Adevăr'' să facă demersurile necesare pentru a deveni partid politic, recomandându-le totodată să se alieze cu formaţiunea condusă de Valeriu Streleţ.
Fostul şef de stat le-a adresat, joi seara, prin intermediul paginii sale de Facebook, un mesaj suporterilor platformei ''Demnitate şi Adevăr'' în calitate de ''om care iubeşte Republica Moldova şi cetăţenii ei''.
Citește și: Klaus Iohannis a transmis cerere de urmărire penală pentru un fost ministru de Interne
''Ştiu că nu aveţi încredere în Guvernul Filip. Vă spun sincer că nici eu nu am, pentru că ştiu cine este păpuşarul domnului Filip. Dacă aş vrea să am un cuvânt de spus legat de viitorul ţării, în mod cert aş transforma Mişcarea Demnitate şi Adevăr în partid politic ca singură garanţie de reprezentare parlamentară a cetăţenilor ţării care doresc un stat democratic şi un parcurs pro-european'', afirmă Băsescu.
Citește și: Vestea cea mare a venit pentru Victor Ponta: Decizia judecătorilor
El subliniază că a cere simultan cu Igor Dodon şi Renato Usatîi retragerea votului dat de majoritatea parlamentară este o greşeală şi avertizează că fără un guvern Republica Moldova se îndreaptă spre dezastru. ''Dodon şi Usatîi vor instabilitate, pentru că numai aşa pot să îşi păcălească electoratul. Trebuie înţeles că, dacă Republica Moldova poate fi împinsă în dezastru, acest lucru se poate face doar prin inexistenţa unui guvern validat de Parlament. Guvernul Filip, bun sau rău, şi eu nu cred că este soluţia pe termen lung, poate asigura stabilitatea Republicii Moldova'', este de părere fostul preşedinte.
El mai adaugă un sfat - "o alianţă cu partidul lui Streleţ, care deţine structuri puternice în teritoriu, nu ar fi cel mai rău lucru'' pentru ''Demnitate şi Adevăr''.
Citește și: Primar PSD și fost viceprimar, ridicați de mascați și duși la DNA
Comentează