Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, joi seară, la Ploieşti, că normele de aplicare "complică foarte mult" legile şi că formaţiunea pe care o reprezintă promite mediului de afaceri o debirocratizare "completă". "Eu cred că noi putem propune mediului de afaceri altceva: o profundă debirocratizare, o simplificare majoră a birocraţiei în România. (...) Ştim ce avem de făcut pentru simplificare şi un transfer, în loc de a obţine tot soiul de avize şi aprobări de la instituţiile statului, un transfer către asumarea răspunderii de către cel care face investiţia, care vrea să se dezvolte. Pe proprie răspundere, garantează că respectă legea, iar eu, stat, nu te ţin trei ani să îţi dau autorizaţiile", a spus Băsescu, în discursul susţinut la evenimentul de lansare a candidaţilor PMP Prahova.
În context, el a declarat că în "celebrul apartament din Mihăileanu" plouă, astfel că a cerut în luna martie autorizaţie pentru a repara acoperişul pe care încă nu a primit-o. "Birocraţia e la Primăria Capitalei. (...) Nu Firea e de vină. E de vină ce fac mulţi din funcţionari. Îşi caută de lucru şi dau la aprobare să mai ia şi avizul ăsta, să mai ia şi avizul ăsta. Ei, pe de o parte, îşi menţin locurile de muncă, devin importanţi, (...) şi cel care are nevoie de autorizaţie stă şi nu o primeşte în timp util", a susţinut Traian Băsescu.
Preşedintele PMP a concluzionat că normele de aplicare "complică foarte mult legile ţării", punctând că PMP promite mediului de afaceri o "debirocratizare completă". În ceea ce priveşte infrastructura agricolă, liderul PMP a arătat că partidul susţine "fără rezerve" reluarea a două proiecte pentru finalizarea cărora ar fi nevoie de peste 4 miliarde de euro. "Noi vom susţine fără rezerve reluarea a două mari proiecte, canalul Dunăre-Bucureşti, care ar asigura (...) irigarea a 100.000 de hectare de teren în zona Bărăganului. (...) Proiectul pentru finalizare costă 1,1 miliarde euro. Al doilea mare proiect pentru agricultură trebuie să fie canalul Siret-Bărăgan. Acest canal (...) asigură irigarea a 500.000 ha de teren agricol de cea mai bună calitate expus şi el secetei. (...) Pentru Siret-Bărăgan (...) costurile sunt de 3,2 miliarde euro pentru finalizare. Cred că sunt două proiecte pe care ni le putem asuma şi putem să le susţinem dacă vom fi la guvernare şi cred că nu se va putea guverna fără noi", a adăugat fostul şef al statului, conform Agerpres.
Comentează