Posibila candidatură a președintelui Comisiei Europene pentru un al doilea mandat seamănă mai degrabă cu o încoronare decât cu o deliberare democratică, notează publicația Politico.eu.
Uniunea Europeană se pregătește să își încoroneze propriul monarh: Ursula von der Leyen. Dar puterea pe care o deține nu are nimic simbolic.
În calitate de președinte al brațului executiv al blocului, von der Leyen va fi în funcție până în 2024, când UE va alege un nou Parlament European. Votul este menit să contribuie la stabilirea, cel puțin în teorie, a celui care îi va succeda în această funcție puternică.
Însă, cu mai mult de un an înainte de alegeri, stelele se aliniază deja în jurul unui al doilea mandat pentru von der Leyen - care încă nu a confirmat că este interesată să continue să ocupe această funcție.
Partidul Popular European de centru-dreapta, care controlează cea mai mare fracțiune din Parlamentul European, îl susține pe politicianului german, la fel ca și partidele conservatoare din Germania. Coaliția de guvernare de la Berlin a cancelarului Olaf Scholz trimite semnale pozitive. Și, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron încă nu a spus public dacă o susține pe von der Leyen pentru un al doilea mandat, în mare parte datorită lui a obținut postul în 2019 și este posibil ca el să o susțină din nou.
Von der Leyen ar trebui să obțină o majoritate simplă în Parlament pentru a fi confirmată pentru un al doilea mandat. Ea a fost abilă în cultivarea atât a Verzilor, cât și a Socialiștilor și Democraților - celelalte două grupuri cele mai mari din Parlament - oferindu-le victorii legislative, cum ar fi Green Deal al UE.
Ca urmare, eforturile acestora de a prezenta o alternativă credibilă la von der Leyen pentru postul de conducere au fost cel mult slabe, ceea ce i-a determinat pe unii dintre cei din interiorul UE să se întrebe dacă va exista măcar o campanie adecvată pentru cel mai puternic rol din birocrația europeană.
"Va exista măcar o campanie [pentru cel mai important post din UE]?", a șoptit un membru al Partidului Popular European în timpul unei întâlniri a conservatorilor europeni la Munchen săptămâna trecută. "Dacă va exista o provocare frontală serioasă la adresa ei, aceasta va veni probabil din partea extremei stângi și a extremei drepte", a spus această persoană, care a cerut să nu fie numită pentru a vorbi sincer despre deliberările interne.
Aspectul regesc
Într-adevăr, cu atât de multă putere politică care o susține pe von der Leyen, revenirea ei la funcția de conducere începe să semene mai degrabă cu o încoronare decât cu o determinare democratică.
Ceea ce ar fi potrivit pentru un lider care, datorită pedigree-ului și a ținutei sale personale (sâmbătă, la Londra, la încoronarea regelui Carol al III-lea, a părut ca acasă), este cât se poate de aproape de regalitatea UE - dacă ar exista așa ceva.
Într-adevăr, tatăl lui von der Leyen, Ernst Albrecht, a fost unul dintre primii funcționari publici ai UE. Și-a petrecut primii 13 ani din viață în cartierul Ixelles din Bruxelles, în umbra instituțiilor UE. A urmat cursurile Școlii Europene, unde s-a întâlnit cu copiii elitelor UE și a învățat franceza și germana, limbile puterii europene.
După ce a obținut o diplomă în medicină, a crescut șapte copii și a fost ministru german al apărării sub conducerea fostului cancelar Angela Merkel, von der Leyen s-a întors la Bruxelles în 2019 - dar aceasta nu a fost prin intermediul unei călătorii democratice.
Ea a fost aleasă de liderii UE în timpul unei negocieri cu ușile închise, în cadrul căreia aceștia au respins așa-numitul Spitzenkandidat sau "candidat principal" prezentat de conservatorii UE - acea alegere a fost Manfred Weber - și, în schimb, i-au oferit postul lui von der Leyen.
Deși nu este chiar o moștenire a titlului, acest lucru se apropie de procesul prin care nobilii polonezi își alegeau regele în Evul Mediu și în Evul Mediu târziu.
Odată ajunsă la putere, von der Leyen a ales să locuiască într-un apartament la ultimul etaj al clădirii Berlaymont, care găzduiește Comisia Europeană - în loc să locuiască printre oamenii din Bruxelles.
Ea își alege cu grijă întâlnirile cu jurnaliștii și apare, de obicei, în momente atent regizate, cum ar fi discursul său despre starea Uniunii. Iar stilul său de conducere - aranjat, controlat și atent distanțat - amintește mai degrabă de un monarh luminat decât de un lider democratic care încearcă să obțină aprobarea poporului.
Rarele priviri în viața privată a lui von der Leyen par să nu facă decât să sublinieze analogia regală. După ce poneiul ei preferat, Dolly, a fost atacat de un lup în apropierea casei sale de la țară din Burgdorf-Beinhorn, în Germania, von der Leyen a ordonat Comisiei Europene să reevalueze normele care protejează lupii în întreaga UE.
Biroul ei neagă că ar fi luat vreo măsură în legătură cu uciderea lui Dolly, însă lupul care i-a ucis poneiul a fost trecut pe o listă de ucidere în Germania. Monarhii nu au privit niciodată cu ochi buni braconajul.
Putere fără precedent
Desigur, von der Leyen nu este vinovată pentru faptul că funcția de președinte al Comisiei Europene nu a fost niciodată menită să fie una aleasă. Acesta a fost conceput de capitalele naționale pentru a le îndeplini voința, nu pentru a rivaliza cu puterea lor - de aici și termenii cu sonoritate neutră de "comisie" și "comisari", mai degrabă decât, să zicem, "minister" și "miniștri".
Cu toate acestea, Comisia a acumulat treptat mai multă putere decât s-a dorit inițial. Iar sub conducerea lui von der Leyen, aceste puteri s-au extins la un nivel fără precedent. Zdruncinată de pandemia COVID-19 și de invazia Rusiei în Ucraina, Comisia sa a preluat sarcina de a coordona politica în domeniul sănătății și al apărării - care anterior erau apanajul exclusiv al statelor membre ale UE.
Acest lucru a dus la apeluri pentru "mai multă democrație" în ceea ce privește modul în care este aleasă persoana care va ocupa postul de conducere al UE. Începând cu 2014, cetățenii UE au început să aibă un cuvânt de spus în alegerea președintelui Comisiei prin așa-numitul Spitzenkandidat, sau sistemul candidatului principal, prin care grupul care obține cele mai multe voturi la alegerile parlamentare își propune candidatul pentru funcția de conducere.
Cu toate acestea, doar cinci ani mai târziu, liderii au renunțat în mod sumar la sistemul Spitzenkandidat, alegând-o pe von der Leyen - care nu a candidat pentru un loc în Parlament - în locul lui Weber, care era candidatul principal al partidului său. Măsura a anulat orele de dezbatere televizată între candidații principali și a făcut de râs promisiunea de mai multă democrație.
Drept urmare, liderii conservatori sunt hotărâți să facă sistemul Spitzenkandidat să funcționeze de data aceasta. În contextul în care forțele antieuropene sunt în ofensivă în Polonia și Ungaria, iar Marine Le Pen este pregătită să facă o nouă ofertă pentru președinția Franței în 2027, UE nu își poate permite acuzațiile că este un superstat neales.
Joi, liderii PPE și ai Uniunii Creștin-Democrate germane și-au trâmbițat sprijinul pentru von der Leyen ca Spitzenkandidat. Prin anunțarea din timp a sprijinului pentru von der Leyen, ei speră să evite o repetare a anului 2019.
Totuși, făcând acest lucru, ei riscă, de asemenea, să submineze însăși noțiunea de campanie, deoarece von der Leyen este mult mai puternică și mai cunoscută decât aproape toți potențialii rivali.
Drama regală
Asta nu înseamnă că această dramă regală este complet lipsită de suspans - a unui prinț părăsit, de exemplu, care se uită la tron. Weber, care conduce puternicul grup PPE, o susține pe von der Leyen în exterior, în timp ce exercită presiuni în două moduri: insistând pe "mai multă democrație" și provocând-o să apeleze la baza conservatoare.
În ceea ce privește al doilea aspect, Weber și-a mobilizat trupele împotriva unor aspecte ale programului lui von der Leyen, și anume în ceea ce privește Green Deal. În timpul unei adunări de vineri, la München, partidul a votat două rezoluții pentru a desființa aspecte ale pactului ecologic.
Deși nu toate aceste încercări au fost încununate de succes, ele au efectul de a o avertiza pe viitoarea monarhie a UE că nu poate călca în picioare principalii săi susținători.
Întrebat dacă von der Leyen trebuie să candideze în circumscripția sa din Saxonia Inferioară pentru a fi considerată candidatul principal, Weber a evitat întrebarea - insistând în același timp asupra faptului că orice candidat principal ar trebui "să se arate" și nu ar trebui să fie ales printr-o "înțelegere de culise" între lideri.
Întrebați cu privire la procesul de desemnare a candidatului principal și dacă von der Leyen ar trebui să facă cel puțin o cantitate superficială de pupături și de lingușeli în Saxonia Inferioară, alți grei conservatori au fost circumspecți. "Nu este o condiție sine qua non", a declarat David McAllister, un deputat european și aliat politic al lui von der Leyen, care candidează pentru realegere în Saxonia Inferioară.
Alții din curtea lui von der Leyen nu sunt de acord cu privire la cât de esențial este acest lucru. Dacă se decide să candideze, președintele Comisiei se va confrunta cu o anumită presiune pentru a trece prin moțiunile unei campanii democratice - una pe care ar câștiga aproape fără îndoială. Cu toate acestea, procesul își păstrează capcanele.
Într-o mișcare neașteptată, joi, Markus Söder - șeful Uniunii Creștin-Sociale din Bavaria, care funcționează împreună cu Uniunea Creștin-Democrată din întreaga Germanie - l-a desemnat pe Weber drept candidatul principal al acestui partid. Acest lucru înseamnă că, dacă va decide să candideze în Saxonia Inferioară, von der Leyen se va confrunta cu o comparație inevitabilă cu Weber, care ar putea foarte bine să adune o cotă mai mare de voturi în partidul său mai mic.
Weber ar putea apoi să sublinieze discrepanța și să întrebe cine are cea mai mare legitimitate democratică - el sau președintele Comisiei, mai puțin popular?
Potrivit lui McAllister, detaliile procesului în jurul candidaturii lui von der Leyen nu au fost încă puse la punct. Decizia de a candida sau nu îi va aparține în totalitate, a adăugat el.
Comentează