Lumea se confruntă cu o "luptă generaţională pentru viitorul ordinii globale", este de părere şeful forţelor armate ale Marii Britanii, amiralul Tony Radakin, potrivit DPA, scrie AGERPRES.
Oficialul militar atrage atenţia că "trăim vremuri extraordinar de periculoase", cu tensiuni tot mai mari între Occident şi Rusia, Iran, Coreea de Nord şi China.
"La final de 2022, avem o lume în care patru crize geopolitice separate se desfăşoară în paralel", a spus el într-un discurs susţinut miercuri la Royal United Services Institute din Londra.
"Vorbim de simţul impunităţii al (preşedintelui rus Vladimir) Putin, comportamentul intruziv şi destabilizator al Iranului, atitudinea făţiş beligerantă a Coreii de Nord sau o Chină tot mai autoritară", a declarat Radakin.
"Niciuna dintre aceste provocări nu este izolată. Toate sunt conectate. Toate reprezintă un test pentru regulile care au garantat securitatea globală şi au permis răspândirea prosperităţii şi oportunităţii pe timpul vieţii noastre. Şi, luate împreună, sunt nemaiîntâlnite şi profunde", a adăugat el.
În ciuda acestei evaluări întunecate, el a spus totuşi că Marea Britanie şi Occidentul "pot fi încrezătoare în reacţia" lor.
În încercarea sa de a diviza lumea, preşedintele rus "a adus împreună, neintenţionat, o coaliţie extraordinară de democraţii împotriva sa", a declarat Radakin.
"Rezultatul este că Rusia pierde. Iar lumea câştigă. Rusia a eşuat - şi va continua să eşueze - în toate obiectivele sale de război. Poziţia Rusiei pe scena internaţională s-a micşorat", a mai afirmat el.
Şeful forţelor armate britanice a declarat de asemenea că Rusia se confruntă cu "un deficit critic de muniţie de artilerie", ceea cea înseamnă o "reducere rapidă" a abilităţii forţelor sale de a desfăşura operaţiuni terestre ofensive de succes.
"Cea mai importantă lecţie din ultimul an este să recunoaştem că suntem parte dintr-o luptă generaţională pentru viitorul ordinii globale", a evidenţiat el.
Radakin a îndemnat Marea Britanie "să nu întoarcă privirea": "Am văzut ce se întâmplă când ţările întorc privirea. Liderii autoritari prind curaj. Regulile încep să fie încălcate, iar apoi urmează dezordinea economică şi insecuritatea globală. Iar preţul îl plătim cu toţii".
'Trăim vremuri extraordinar de periculoase', atrage atenţia şeful armatei britanice. Marea Britanie este îndemnată 'să nu întoarcă privirea'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
'La semnalul următor va fi ora…': povestea din spatele celei mai cunoscute voci după care românii își fixau ceasurile
16

187
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
187

314
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
314

335
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
335

211
Știința s-a răzgândit iar despre cum se transmit virusurile de la animale la oameni: Nu e nevoie de mutații genetice
211

334
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
334

183
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
183

512
Profeția unui expert: „PSD se va duce spre 10%”
512

462
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
462

2.378
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
2.378

2.909
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.909

667
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
667

844
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
844
















Comentează