Transelectrica va finaliza la sfârşitul lunii septembrie etapa din proiectul de modernizare derulat la staţia de transformare Iernut, care permite racordarea noii centrale pe care o construieşte Romgaz în acea zonă, potrivit unui comunicat al companiei, remis, vineri, AGERPRES.
"Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA înregistrează progrese importante în derularea proiectelor de investiţii, retehnologizare şi modernizare, din staţiile electrice de transformare 400/220/110/6 kV Iernut şi 220/110/20 kV Ungheni. La sfârşitul lunii septembrie 2020, va fi finalizată etapa din proiectul derulat în staţia Iernut, prin care sunt create condiţiile de racordare a viitoarei centrale de 430 MW în ciclu combinat Iernut, aparţinând SNGN Romgaz SA. În ceea ce priveşte procesul de retehnologizare a Staţiei Ungheni, lucrările se desfăşoară în graficul asumat", se arată în comunicat.
Preşedintele Directoratului Transelectrica, Cătălin Niţu, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, Adrian Goicea, alături de secretarul de stat responsabil de domeniul energiei în cadrul Secretariatului General al Guvernului, Lucian Rusu, au verificat în această săptămână, stadiile investiţiilor derulate pe şantierele celor două proiecte de importanţă majoră pentru Sistemul Energetic Naţional.
În Staţia Electrică 400/200/110/6 kV Iernut se derulează o investiţie complexă, cu o valoare de peste 30 de milioane de lei, care include montarea unui autotransformator, modernizarea sistemului de comandă-control al întregii staţii electrice, racordarea Centralei Ciclu Combinat 430 MW, aparţinând Romgaz, precum şi lucrările de proiectare şi execuţie a sistemelor de protecţie aferente liniilor electrice de racord ale grupurilor noi SPEE Iernut.
"Investiţia pe care o desfăşurăm în staţia de la Iernut are o importanţă deosebită, atât pentru Transelectrica şi pentru Sistemul Electroenergetic Naţional, dar mai ales pentru dezvoltarea economiei naţionale. Înţelegem nevoia acută de investiţii şi susţinem efortul investiţional pentru a dezvolta România, iar proiectele Transelectrica sunt motorul care angrenează evoluţia economică a ţării în ansamblu. Crearea condiţiilor de racordare la SEN a unei noi centrale de producţie a energiei electrice este un astfel de proiect menit să deschidă calea spre dezvoltare şi să contribuie la siguranţa în alimentare cu energie electrică a consumatorilor. De aceea, am monitorizat cu atenţie această lucrare în ultimele 8 luni şi alături de echipele de proiect ale Companiei şi ale contractorilor am reuşit să facem finalizăm etape importante ale proiectului", a declarat, la rândul său, Cătălin Niţu, preşedintele Directoratului Transelectrica.
Lucrările la Staţia Iernut sunt realizate de SMART, filiala Transelectrica, având ca subcontractanţi Retrasib, Dacom, Farben, Teletrans. Termenul de finalizare a întregii investiţii din Staţia Electrică Iernut este luna noiembrie 2021. Prin modernizarea şi extinderea Staţiei Iernut se vor obţine economii privind costul pierderilor de putere şi costul de mentenanţă.
Retehnologizarea Staţiei Electrice de Transformare 220/110/20 kV Ungheni este un alt proiect amplu de investiţii cu o valoare de circa 42,5 milioane de lei, derulat în zona centrală a României.
Lucrările au drept scop aducerea instalaţiilor la un nivel de siguranţă şi fiabilitate corespunzător zonei din punct de vedere energetic, prin utilizarea tehnologiei actuale existente pe plan mondial, ceea ce va contribui la creşterea calităţii serviciului de transport al energiei şi la creşterea siguranţei în deservirea utilizatorilor reţelei electrice de transport.
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA este operatorul de transport şi de sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 81 staţii electrice de transformare şi aproape 9.000 de kilometri de linii electrice aeriene de 110/220 kV şi 400 kV, aflate în gestiunea a opt unităţi teritoriale de transport.
Transelectrica va finaliza în septembrie investiţia în staţia Iernut
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

1.884
Probleme grave la Booking.com: Datele clienților, compromise după un atac cibernetic. Vacanțele, în pericol
1.884

62
Cât curent au consumat românii de Paște
62

83
Probleme pe zborurile externe de Paște: rutele spre Europa de Vest, cele mai afectate de întârzieri și anulări
83

2.181
Care este valoarea pensiei medii din martie 2026. Ce arată cele mai recente date ale Casei Naționale de Pensii
2.181

3.171
Experții trag un semnal de alarmă îngrijorător: România ar putea fi lovită în plin de o criză alimentară
3.171

1.511
Petrolul sare din nou peste 100 de dolari, iar bursele se prăbușesc pe fondul tensiunilor SUA–Iran
1.511

213
Iranul încearcă să repornească industria petrolieră după atacuri: refacerea infrastructurii ar putea dura până la două luni
213

77
Coreea de Sud își caută alternative energetice: negocieri avansate cu Kazahstanul pentru livrări de petrol
77

3.390
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
3.390

2.570
Ofensivă chineză în Europa: un gigant auto pregătește mutări surpriză și negociază parteneriate strategice
2.570

4.909
Elon Musk oferă 260 de euro pe zi pentru muncă de acasă: Caută oameni din Europa
4.909

1.470
O nouă criză zguduie piața globală: Seceta amenință un colos energetic din SUA, în plin haos internațional al petrolului
1.470

1.981
Situația salariilor în România la începutul anului 2026: Salarii în scădere pentru patru județe - Harta
1.981
















Comentează