Transfăgărășanul nu se mai închide automat la 1 noiembrie: Ce condiții trebuie îndeplinite pentru ca drumul să rămână deschis

Autor: Liana Ganea

Publicat: 22-10-2026 12:39

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Transfăgărășanul nu va fi închis automat la începutul lunii noiembrie, așa cum se întâmpla în anii trecuți. Decizia va depinde de evoluția vremii și de posibilitatea menținerii circulației în condiții de siguranță.

Depinde de vreme

Potrivit lui Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, autoritățile vor urmări condițiile meteorologice din perioada următoare și vor stabili momentul închiderii în funcție de situația din teren.

„Nu mai e o dată fixă, e în funcție de condițiile meteo. Să vedem zilele următoare cum este vremea. Practic, în momentul în care ninge mult și nu mai putem face față, atunci alegem să închidem”, a explicat reprezentantul DRDP Brașov, potrivit oradesibiu.ro.

Când ar putea fi închis Transfăgărășanul

Regulile privind închiderea drumului au fost modificate în urmă cu aproximativ patru-cinci ani, când a fost introdus un regulament care permite luarea deciziei în funcție de condițiile concrete de circulație.

Dacă în trecut Transfăgărășanul era închis, de regulă, în jurul datelor de 10 sau 15 noiembrie, indiferent de evoluția vremii, acum autoritățile țin cont de mai mulți factori. Printre aceștia se numără cantitatea de zăpadă, capacitatea utilajelor de deszăpezire de a menține drumul practicabil și riscurile pentru șoferi.

Astfel, șoseaua poate rămâne deschisă și după începutul lunii noiembrie, atât timp cât vremea permite deplasarea în siguranță. În schimb, ninsorile abundente sau condițiile care împiedică intervenția eficientă a utilajelor pot duce la închiderea circulației.

În prezent, traficul pe Transfăgărășan se desfășoară în condiții normale, iar autoritățile nu au stabilit o dată fixă pentru închiderea drumului.

Transfăgărășanul a fost redeschis circulației rutiere în data de 12 iunie.

Google News
București
Temperatură15°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri