DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tratament făcut 'PRAF' de OMS: Instituția descurajează utilizarea plasmei pentru a trata pacienţii cu COVID-19

Puterea
plasma umana sange recoltare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a pronunţat marţi în mod ferm împotriva utilizării plasmei de la persoane convalescente pentru a trata cazurile de COVID-19, indiferent dacă sunt severe sau grave, având în vedere că cercetările realizate au arătat că aceasta nu sporeşte probabilitatea de supravieţuire şi nici nu reduce nevoia de utilizare a aparatelor de ventilaţie, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Plasma de la persoane convalescente este un tratament experimental ce constă în transfuzii cu plasmă sanguină de la o persoană care a trecut prin boală la pacienţii cu COVID-19.

Avertismentul a fost formulat de un grup de experţi ai OMS, însărcinat cu emiterea de orientări pentru sistemele sanitare ale ţărilor, iar concluziile vor fi publicate în revista BMJ la care publicul are acces deschis.

Grupul de experţi a evaluat datele ştiinţifice rezultate din 16 studii, la care au participat 16.236 de pacienţi cu COVID-19, care prezentau simptome uşoare, grave şi critice. Concluzia a fost că plasma de la convalescenţi nu a crescut probabilitatea de vindecare, nu a evitat ventilaţia mecanică şi nici administrarea unui tratament costisitor.

Studiul a identificat şi alte probleme, precum necesitatea de a identifica şi a face analize donatorilor, precum şi dificultăţile pentru prelevarea, depozitarea şi utilizarea plasmei, reprezentând limitări suplimentare la un tratament considerat viabil.

În schimb, OMS recomandă în continuare utilizarea combinată a medicamentelor Casirivimab şi Imdevimab - cu anticorpi monoclonali - şi tratamentul cu corticosteroizi la pacienţii cu formă gravă de COVID-19.

OMS descurajează însă tratamentele cu Ivermectină şi Hidroxiclorochină, indiferent de gravitatea cazurilor de COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.