Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a respins joi acuzațiile fostului ministru de Finanțe Adrian Câciu privind fondurile din PNRR, afirmând că banii nu trebuie „să stea în cont”, ci să fie utilizați pentru investiții. Replica vine după ce social-democratul i-a cerut public să facă transparente datele privind contul de la BNR.
Dragoș Pîslaru a declarat, după ședința de Guvern, că criticile lui Adrian Câciu fie denotă rea-credință, fie necunoașterea modului în care funcționează Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Trebuie să fii fie rău intenționat, fie să nu cunoști cum stau lucrurile”, a spus ministrul, subliniind că contul PNRR deschis la BNR este unul colector și nu are legătură cu gestionarea curentă a cash-ului de către Ministerul Finanțelor.
Pîslaru a explicat că depunerea cererilor de plată către Comisia Europeană urmează o secvență strictă, iar întârzierile au fost generate de probleme moștenite de la guvernele anterioare. Potrivit acestuia, cererea de plată nr. 3 a fost suspendată, iar cererea nr. 4 nu a putut fi depusă până la revizuirea PNRR, pe fondul unor proiecte considerate nerealizabile.
Ministrul susține că documentul a fost restructurat într-un proces dificil de renegociere cu Bruxelles-ul, menit să restabilească încrederea Comisiei Europene. După aprobarea revizuirii de către Consiliul UE, România a transmis imediat cererea de plată nr. 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro.
„Cel mai probabil, în luna martie vom primi undă verde pentru plată, în termenul standard al Comisiei Europene”, a precizat Pîslaru.
„Am cheltuit peste 6 miliarde din PNRR”
Ministrul Investițiilor a mai afirmat că, de la lansarea PNRR în 2021 până la instalarea actualului guvern în iunie, fuseseră utilizați doar aproximativ 4 miliarde de euro. Ulterior, executivul ar fi cheltuit peste 6 miliarde de euro pentru proiecte de investiții.
„Nu mai avem bani în contul de la BNR pentru că au fost cheltuiți. Este exact responsabilitatea mea să mă asigur că acești bani merg în proiecte și sunt finalizați până la termen”, a declarat Pîslaru, respingând ideea că ar fi fost preferabil ca fondurile să rămână neutilizate.
El a calificat drept „nesimțire” afirmațiile potrivit cărora ar fi fost mai bine ca banii să rămână în cont.
Câciu cere transparență totală
Reacția ministrului vine după ce Adrian Câciu i-a solicitat public să facă transparente datele privind contul PNRR de la BNR.
„Pîslaru, ca să te creadă România, fă publice datele privind contul BNR pentru PNRR! Nu vreau să creez panică, vreau să aduci banii din PNRR în țară”, a scris fostul ministru al Finanțelor pe Facebook, acuzându-l că face politică în loc să accelereze absorbția fondurilor europene.




























Comentează