Trei adolescenţi din Viena au fost condamnaţi joi la închisoare cu executare pentru că au intenţionat să se alăture organizaţiei Stat Islamic (SI) în Siria, iar unul dintre ei a încercat să recruteze copii de 10 şi 11 ani, relatează AFP. Acuzaţi de 'participare la o organizaţie teroristă', cei trei adolescenţi cu vârste de 15 şi 16 ani şi-au recunoscut faptele în cadrul unui proces care s-a desfăşurat cu uşile închise în capitala Austriei.
Cel mai mare dintre ei a fost reţinut în luna mai la frontiera bulgaro-turcă în timp ce încerca să ajungă în Siria. Extrădat şi plasat pentru scurt timp în detenţie provizorie, el a făcut presiuni la ieşirea din închisoare asupra celor doi copii să se 'alăture luptei împotriva necredincioşilor'. El a fost condamnat la 30 de luni de închisoare, dintre care 10 cu executare. Ceilalţi doi acuzaţi, în vârstă de 15 ani, au pus bazele unui proiect 'foarte concret' pentru a călători în Siria, potrivit parchetului. Unul dintre ei a fost denunţat de tatăl său, după ce băiatul l-a rănit pentru că i-a confiscat paşaportul pentru a-l împiedica să plece. Adolescentul a fost condamnat la 30 de luni de închisoare, din care 10 cu executare. O sentinţă de 30 de luni, dintre care şapte cu executare, a fost pronunţată împotriva complicelui său.
Cei trei tineri, de origine turcă şi cecenă, s-au radicalizat într-o perioadă foarte scurtă de timp, potrivit documentelor anchetei. Austria este una dintre ţările europene cu cea mai mare rată a radicalizării, raportată la populaţia ţării de 8,7 milioane de locuitori, conform Agerpres.
Comentează