Trei autoturisme, implicate într-un accident pe DN 65. Circulaţie BLOCATĂ între Piteşti şi Slatina

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 02-11-2017

Actualizat: 02-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.radiotimisoara.ro

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, joi, pe DN 65, în localitatea argeşeană Cerbu, circulaţia între Piteşti şi Slatina fiind complet blocată timp de o jumătate de oră, potrivit AGERPRES.

Citeşte şi: Trafic restricţionat joi seara în zona Naţional Arena

Potrivit primelor informaţii comunicate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, patru persoane au fost rănite, două fiind încarcerate. 

La faţa locului au intervenit două autospeciale SMURD, două ambulanţe şi un echipaj de descarcerare. 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au anunţat că accidentul a fost provocat, din primele cercetări, de un şofer care a ieşit de pe un drum secundar fără să se asigure. El a acroşat un autoturism care circula dinspre Slatina şi l-a proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o maşină care venea din direcţia opusă. 

În urma accidentului, circulaţia în zonă a fost complet blocată până la finalizarea intervenţiei echipelor de salvare, traficul fiind reluat, după aproximativ o jumătate de oră, pe un singur fir.

Citeşte şi: Trei judeţe, luate cu asalt de mascaţi. Zeci de percheziţii la contrabandiştii de ţigarete .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri