Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei autovehicule căutate de autorităţile din Marea Britanie, Belgia şi Franţa, depistate de poliţiştii de frontieră suceveni

Trei autovehicule căutate de autorităţile din Marea Britanie, Belgia şi Franţa au fost depistate şi indisponibilizate de poliţiştii de frontieră suceveni în urma unei acţiuni organizate cu scopul de a combate traficul internaţional cu autoturisme furate, potrivit Agerpres.

Potrivit Poliţiei de Frontieră Suceava, în data de 21 aprilie, un echipaj a identificat, pe raza municipiului Rădăuţi, un autoturism, fabricat în anul 2015, ce aparţinea unui cetăţean român, dar care era semnalat de autorităţile din Marea Britanie ca fiind furat.

Totodată, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret s-a prezentat, pe sensul de intrare în România, un cetăţean român conducând o autoutilitară ce tracta o platformă pe care se afla un autoturism înmatriculat în Polonia, an de fabricaţie 2005. Cu ocazia controlului de frontieră s-a constatat că autoturismul în cauză este căutat de autorităţile belgiene.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, câteva ore mai târziu, poliţişti din cadrul PTF Siret au depistat, pe sensul de ieşire, un autocamion (cap tractor) ce figurează în bazele de date specifice ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare emisă de Franţa.

În toate cele trei cazuri, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculele, în valoare totală de 195.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul STPF Suceava până la finalizarea cercetărilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.