Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei comercianţi au fost depistaţi în timp ce vindeau articole pirotehnice

themontcalm.com
londra artificii

Trei comercianţi au fost depistaţi de către poliţiştii din Suceava în timp ce vindeau articole pirotehnice, în spaţiile comerciale pe care administrau.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că în cadrul unei acţiuni organizate în oraşul Gura Humorului, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţei Periculoase au identificat trei comercianţi care vindeau fără respectarea prevederilor legale obiecte pirotehnice, conform News.ro.

“Astfel, la data de 01.12.2023, poliţiştii din cadrul S.A.E.S.P. – I.P.J. Suceava, în baza informaţiilor existente la nivelul serviciului şi a Planului de Acţiune PIROTEHNIC 2023/2024, s-au deplasat în oraşul Gura Humorului, cartier Voroneţ, unde au surprins în flagrant 3 persoane (doi bărbaţi şi o femeie) pe aleea comercială situată în proximitatea Mănăstirii Voroneţ, în timp ce ofereau spre vânzare, fără autorizaţie, în patru spaţii comerciale pe care le administrau, articole pirotehnice din categoriile F1 şi P1”, au precizat poliţiştii.

Ei au întocmit trei dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “orice operatiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

De asemenea, au fost ridicate 15 kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 2.000 de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.