Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei dintre răniţii de la cariera Jilţ Sud care au ajuns la Spitalul Judeţean Târgu Jiu au rămas internaţi - Viaţa nu le este pusă în pericol

Agerpres
raniti salvare ucraina

Trei dintre cei cinci răniţi de la cariera Jilţ Sud care au ajuns la Spitalul Judeţean Târgu Jiu au rămas internaţi. Ei sunt supravegheaţă în Secţia Chirurgie, iar viaţa nu le este pusă în pericol, potrivit news.ro

”La Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au rămas internaţi trei dintre cei cinci pacienţi (victime ale accidentului de muncă de la Cariera Jilţ Sud Mătăsari) transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Spitalului Judeţean Târgu Jiu.

Potrivit acestora, după efectuarea investigaţiilor medicale, primirea îngrijirilor medicale necesare, dar şi după efectuarea unor consulturi de specialitate, pacienţii au rămas internaţi în Secţia Chirurgie Generală II.

”Pacienţii sunt stabili hemodinamic, nu au leziuni severe care să le pună viaţa în pericol, dar au dureri din cauza policontuziilor suferite. Medicul chirurg a decis internarea pentru monitorizare şi tratament de specialitate”, au mai precizat reprezentanţii unităţii medicale.

În urma accidentului de mamarţi, trei persoane au murit şi zece au fost transportate la spital – cinci la Târgu Jiu, 3 la Motru şi 2 la Craiova.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.