Trei legi promulgate de Klaus Iohannis

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 25-03-2015

Actualizat: 25-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 25 martie, următoarele decrete:

• Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2013 pentru desemnarea entităţii publice care exercită, în numele statului, calitatea de acţionar la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica"- S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz"- S.A. Mediaş;

• Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică;

• Decret pentru promulgarea Legii privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" -S.A., în domeniul public al municipiului Dej şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Dej, judeţul Cluj.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri