Radu Mazăre a anunţat, vineri, că Primăria Constanţa va avea o pagină de facebook astfel încât angajaţii instituţiei să poată interacţiona cu cetăţenii pentru ca problemele acestora şi ale oraşului să poată fi mai uşor soluţionate.
Primarul Constanţei le-a spus directorilor şi funcţionarilor din primărie convocaţi într-o şedinţă că, de o săptămână, după mobilizarea pe Facebook din timpul campaniei electorale pentru prezidenţiale, este preocupat de ceea ce înseamnă un site de socializare. Mazăre a susţinut că a ajuns la concluzia că metodele tradiţionale de interacţionare cu cetăţenii nu sunt la fel de eficiente cum sunt cele practicate pe Internet.
"Recunosc că după campania electorală, în care a fost mobilizată foarte multă lume pe facebook, de o săptămână mă preocupă ce înseamnă facebook, cât de uşor este să-l accesezi, ce înseamnă democratizarea instituţiilor sau schimbul şi contactul cu populaţia prin acest mijloc de interacţiune socială. L-am studiat şi mi-am dat seama că metodele tradiţionale prin care noi, la primărie, consultam, aflam lucruri din oraş, de la populaţie, aflam dorinţa populaţiei, sunt mult inferioare posibilităţii de a utiliza această reţea de socializare. Mi-am dat seama că este o platformă care sub nicio formă nu mai poate fi ignorată. Mi-am dat seama că trebuie să facem lucrul ăsta şi că am rămas în urmă în privinţa asta. Am început să şi citesc despre asta, am cărţi acasă despre psihologia online, despre efectul facebook", a afirmat Radu Mazăre.
Trei lideri excluși, Ghiță s-a sacrificat! Decizia luată de Radu Mazăre uimește
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

342
Ucraina a atcat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
342

175
România are unele dintre cele mai mari decalaje din UE între regiunile bogate și cele sărace
175

689
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
689

695
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
695

4.000
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
4.000

816
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
816

2.439
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
2.439

3.671
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
3.671

1.397
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
1.397

6.963
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
6.963

1.040
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
1.040

1.048
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
1.048

1.681
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.681
















Comentează