Două mașini au fost afectate, iar una a fost distrusă în totalitate, în urma unui incendiu izbucnit, marți, într-un service auto din Bușteni, județul Prahova, potrivit Mediafax.
Potrivit ISU Prahova, incendiul a cuprins o suprafață de 150 de metri pătrați a service-ului auto din Bușteni.
CITEȘTE ȘI: Riscul de a lua coronavirus în scara blocului – Care locuri sunt mai periculoase
La fața locului au fost inițial trimise două echipaje de stingere și unul de prim ajutor, iar ulterior forțele au fost suplimentate cu un alt echipaj de stingere. În sprijin, au acționat și pompierii de la Servicul Voluntar pentru Situații de Urgență Bușteni.
Incendiul a fost lichidat de pompieri.
Două mașini au fost afectate și una a fost distrusă în totalitate.
Incendiul a izbucnit de la o scânteie la un acumulator care a luat contact cu combustibilul, susțin reprezentanții ISU Prahova.
Comentează