Trei membri ai trupelor separatiste din Kaşmir au fost ucişi de forţele indiene de securitate, iar militanţii au împuşcat un muncitor imigrant în una dintre cele mai sângeroase zile de când New Delhi a revocat autonomia şi statutul special asupra regiunii cu două luni în urmă, potrivit Reuters, anunță MEDIAFAX.
Militanţii ucişi miercuri au murit în timpul unui schimb de focuri după ce militarii efectuau o misiune de patrulare într-un sat din sudul Kaşmirului, au declarat pentru Reuters două surse din poliţie.
Citește și: Cutremur în USR! Se cere demisia lui Dan Barna! Mesaje din interior
"Trei terorişti au fost ucişi, iar cadavrele au fost preluate de la locul confruntării. Materialele incriminatoare, inclusiv armele şi muniţia, au fost recuperate", a anunţat printr-un comunicat poliţia din Kaşmir.
Nici militarii şi nici poliţiştii, care au fost prezenţi, nu au suferit răni, potrivit surselor din cadrul poliţiei, care au vorbit sub protecţia anonimatului întrucât nu erau autorizaţi să dea declaraţii presei.
Într-un alt incident care s-a petrecut în districtul Pulwama din sudull Kaşmirului, militanţii au ucis un muncitor imigrant din statul Chhattisgarh, din centrul Indiei, într-o crimă prin execuţie, a anunţat poliţia.