Trei morţi în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în Germania

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 31-03-2019

Actualizat: 31-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: CNBC.com

Trei persoane şi-au pierdut viaţa după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit duminică pe un câmp de sparanghel la sud de oraşul german Frankfurt, relatează dpa preluat de agerpres.

Vezi și: Traian Băsescu profețește un CUTREMUR pe scena politică: va fi vai și amar de Dragnea!

Avionul cu şase locuri s-a prăbuşit în satul Erzhausen şi a împrăştiat resturi pe o zonă de 20 de metri.

Poliţia susţine că nu ştie până în prezent de unde decolase avionul şi destinaţia spre care se îndrepta. Nu departe de locul prăbuşirii se afla un mic aerodrom.

Zona a fost izolată şi reprezentanţii mai multor agenţii se află la faţa locului.

Tragedia a fost urmată de un accident rutier în care două persoane şi-au pierdut viaţa la câţiva kilometri de locul prăbuşirii.

Accidentul a implicat o maşină de poliţie şi un alt autovehicul. Poliţiştii se grăbeau spre locul prăbuşirii avionului când au avut o coliziune frontală cu cealaltă maşină.

Trei persoane din maşina poliţiei au fost rănite. Cele două persoane aflate în cealaltă maşină au murit.

Potrivit informaţiilor preliminare, şoferul celei de a doua maşini a încercat să efectueze o depăşire când a intrat în maşina poliţiei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri