Trei morţi, într-un schimb de focuri la Montréal în cartierul evreiesc

Article thumbnail

Sursă foto: Canadian Press / Editorial Shutterstock / Profimedia

Trei bărbaţi - un poliţist, suspectul şi un civil - au fost ucişi luni în urma unui schimb de focuri într-un cartier evreiesc din Montréal, iar o poliţistă a fost rănită, a anunţat poliţia, relatează AFP citat de news ro

 Incidentul, care a început la ora locală 11:35 ora locală (18:35, ora României), era „încă în desfăşurare” în momentul anunţului făcut de poliţie, fără a oferi detalii cu privire la circumstanţele tragediei sau la motivele suspectului.

„Deocamdată, nu cunoaştem motivul din spatele acestor evenimente”, a declarat pentru postul Radio-Canada Ian Lafrenière, ministrul securităţii interne din Québec.

Un dispozitiv poliţienesc important a fost mobilizat în acest cartier rezidenţial din vestul oraşului Montréal, unde se află numeroase magazine şi restaurante evreieşti.

Imaginile de pe reţelele sociale arată un suspect îmbrăcat în uniformă militară, întins la pământ.

Locuitorii au fost rugaţi să rămână baricadaţi în casele lor, iar autostrada din apropiere a fost închisă traficului.

Centrul Consultativ pentru Relaţii Evreieşti şi Israeliene (CIJA) a afirmat pe X că „urmăreşte îndeaproape situaţia”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri