Trei schiori şi-au pierdut viaţa miercuri într-o avalanşă care s-a produs în Tirolul austriac, ridicând bilanţul total al victimelor la 16 de la începutul anului, relatează AFP. Victimele făceau parte dintr-un grup de opt schiori care practicau acest sport în afara pârtiei într-o zonă considerată periculoasă din gheţarul Tux, în apropiere de Innsbruck.
Patru schiori au reuşit să iasă de sub masa de zăpadă prin propriile mijloace. Potrivit primelor informaţii furnizate de serviciile de urgenţă, victimele ar fi de naţionalitate elveţiană. Avalanşa, care s-a declanşat pe o porţiune de 700 de metri în apropiere de vârful Jochgrubenkopf (2.453 de metri), este cea care a făcut cel mai mare de victime de la începutul anului în masivul alpin austriac. Riscul de avalanşă este de între 1 şi 2 (slabă intensitate) miercuri în Tirolul austriac, dar poate fi mai ridicat la nivel local, avertizaseră serviciile de urgenţă, conform Agerpres.
Avalanşele s-au soldat cu 16 morţi în Austria de la 1 ianuarie, în condiţiile în care în sezonul precedent 2015/16 numărul persoanelor decedate a fost de 17, iar cu un an urmă numărul victimelor a fost de 27.































Comentează