Trei morţi şi zeci de răniţi după ce o maşină a intrat pe o alee pietonală

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 20-06-2015

Actualizat: 20-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Trei persoane au fost ucise şi alte 34 rănite sâmbătă la Graz, în sudul Austriei, de un dezechilibrat mintal care a intrat în mulţime cu un vehicul 4x4 în mare viteză pe o stradă pietonală, a anunţat guvernatorul local, Hermann Schützenhofer, relatează AFP.

Martori oculari au relatat că vehiculul a intrat în mare viteză pe una dintre principalele artere pietonale şi comerciale din Graz, al doilea oraş ca mărime din Austria, doborând la pământ zeci de persoane.

Bărbatul, un austriac în vârstă de 26 de ani, a fost interpelat.

Potrivit guvernatorului, este vorba despre fapta unui ''dezechilibrat mintal''.

Şeful poliţiei regionale, Josef Klamminger, a exclus pista teroristă. Primele elemente ale anchetei arată că individul prezenta simptome de ''psihoză''.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri