Cel puţin trei ofiţeri de poliţie afgani au fost ucişi şi doi răniţi în timp ce un avion militar american a deschis focul în cursul unei operaţiuni în sudul Afganistanului, au anunţat sâmbătă oficiali afgani, relatează Reuters. Incidentul a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în cursul unui raid în provincia Helmand, a anunţat comandamentul militar american la Kabul, potrivit unui comunicat.
Ofiţeri, membri ai poliţiei de frontieră afgane (ABP), au fost ucişi când un avion american 'a ripostat la focuri' în cursul operaţiunii, la care au participat forţe speciale afgane şi americane, a declarat un purtător de cuvânt al armatei americane. 'Dorim să exprimăm cele mai sincere condoleanţe familiilor membrilor ABP afectate de acest incident', se arată în comunicat, conform Agerpres. Atât oficiali afgani cât şi americani au declarat că incidentul este în curs de investigare.































Comentează