Trei persoane au fost reținute în Hunedoara, în urma unui scandal în care au fost agresați 4 polițiști și un jandarm

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 06-05-2019

Actualizat: 06-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Trei persoane au fost reținute în Hunedoara, în urma unui scandal, produs duminică seara, în care patru agenți de poliție și un subofițer de jandarmi au fost ultragiați, prin loviri și amenințări, au declarat surse judiciare, potrivit Mediafax.

Incidentul s-a petrecut duminică seara, când polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în curtea unui imobil mai multe persoane erau la grătar și făceau gălăgie.

Citește și: Un bărbat a fost reținut, după ce a furat suma de 20.000 euro din locuința unei femei

Petrecăreții au făcut scandal la sosirea echipajului de intervenție, și, potrivit unor surse judiciare patru agenți și un subofițer de jandarmi au fost ultragiați, prin loviri și amenințări.

Trei agresori, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost imobilizați și conduși la sediului Poliției pentru audieri. Oamenii legii au întocmit pe numele lor dosar penal pentru ultraj, iar cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri