Trei persoane din localitatea Hârţeşti, comuna Mărgineni, au leşinat, luni, în beciul casei, fiind salvate de vecini şi pompierii chemaţi la faţa locului, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, potrivit Agerpres.
Potrivit acesteia, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza dioxidului de carbon emanat de mustul aflat în fierbere.
"Două persoane au fost extrase de cetăţeni. iar pompierii au scos a treia persoană. Este vorba de două femei care au fost transportate la spital şi un bărbat care a refuzat să fie transportat la spital", a spus Irina Popa.
Citește și: Cadavrul unui bărbat a fost descoperit în râul Vedea
La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială complexă de intervenţie şi două ambulanţe SMURD.
Duminică seara, trei persoane din aceeaşi familie, din localitatea Comăneşti - judeţul Bacău, au decedat după ce s-au intoxicat cu dioxid de carbon în beciul casei, iar alte două persoane au fost transportate la spital.
Comentează