DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Trei persoane din localitatea Valea Cânepii au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au căzut într-o fântână

fantana

Trei persoane din localitatea Valea Cânepii, judeţul Brăila au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au căzut într-o fântână, în încercarea de a monta o motopompă pentru a scoate apa, potrivit news.ro.

Potrivit ISU Brăila pompierii au intervenit cu o autospecială de stins incendii, cu una de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe SAJ pentru scoaterea din fântână a două persoane căzute.

Cele două persoane, de 46 şi 53 de ani, au fost scoase de pompieri şi predate ambulanţelor de la SAJ Brăila. Una dintre persoane a fost transportată la UPU iar celei de a doua i se aplică manevre de resuscitare în încercarea de a o ţine în viaţă.

De asemenea, sursa citată a precizat că a existat şi o a treia persoană care a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a încercat să acorde primul ajutor primelor două persoane căzute şi a rămas blocată în fântână.

Cea de-a treia persoană a fost scoasă din fântână de vecini, până la sosirea pompierilor.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.