Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei pizzerii din Constanța, închise de Protecția Consumatorului, pentru că foloseau ca ingrediente salam mucegăit și alte produse expirate

Trei pizzerii din municipiul Constanţa au fost închise temporar de comisarii de la Protecţia Consumatorilor, după ce au fost descoperite mai multe nereguli, printre care produse expirate, neetichetate, alimente ţinute în condiţii improprii şi spaţii neigienizate.

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat, luni, că în urma unor sesizări au fost făcute controale la cele două pizzerii Evo din municipiul Constanţa şi la pizzeria OK, news.ro.

În urma neregulilor descoperite, reprezentanţii CJPC au decis oprirea temporară a activităţii la cele trei pizzerii.

"Pentru cele trei locaţii s-a luat măsura opririi temporare a prestării de servicii pentru următoarele deficienţe: proceduri nesigure ce pun în pericol sănătatea umană, spaţii de depozitare neigienizate cu deficienţe majore, folosirea de ingrediente cu potenţial periculos asupra sănătăţii umane, deficienţe majore cu privire la etichetarea produselor, produse expirate”, a declarat Horia Constantinescu.

Astfel, comisarii au găsit salam mucegăit, produse expirate chiar de o lună, alimente ţinute în condiţii improprii.

Şeful CJPC Constanţa a precizat că valoarea amenzilor va fi stabiliă marţi, după întocmirea documentelor necesare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.