Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei răniţi, între care doi copii de 8 și 9 ani, într-un accident în Argeș

accident rutier

Trei persoane, între care doi copii de 8 și 9 ani, au fost rănite în urma unui accident produs vineri seara duminică în localitatea Valea Mare Pravăț, judeţul Argeș. Primele date arată că accidentul a fost provocat de o tânără de 20 de ani.

O tânără de 20 de ani, din Boteni, care conducea un autoturism pe DN 73, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din Râmnicu Vâlcea.

Tânăra aflată la volan și doi copii, de 8, respectiv 9 ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism, au fost răniți.

„Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, informează IPJ Argeș.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.