Trei români au primit despăgubiri de 120.000 de lei de la statul italian - Au stat peste 100 de zile în arest pe nedrept

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 17-07-2023

Actualizat: 17-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Într-un caz de justiție cu întârziere, dar în cele din urmă respectată, trei cetățeni români au primit compensații considerabile după ce au fost încarcerați în Italia pe nedrept pentru o perioadă de peste 100 de zile. Mai exact, se relatează pe site-ul Cosenza Channel, în toamna anului 2010, aceștia au fost arestați în contextul unei violențe care a avut loc în localitatea Corigliano Rossano, provincia Cosenza din Calabria.

Deși cei trei români și-au declarat nevinovăția încă de la început și au colaborat cu autoritățile, oferindu-le, inclusiv, numele presupușilor agresori, au fost totuși închiși pe baza acuzațiilor formulate de Parchetul din Rossano, deși nu existau dovezi concludente care să susțină aceste afirmații, notează site-ul rotalianul.com.

Situația a fost complicată de faptul că unul dintre cei trei români nu vorbea limba italiană, iar comunicarea cu forțele de ordine a fost dificilă.

El a încercat să explice că a fost victima unei agresiuni comise de aproximativ douăzeci de conaționali, în cadrul căreia și soția sa, gravidă la acea vreme, a fost rănită.

Cauza a fost condusă la vremea respectivă de procurorul Paolo Remer, care, ironic, a fost destituit din magistratură trei ani mai târziu, pentru un caz de pedopornografie.

Remer a insistat că cei trei bărbați au fost participanți activi la incident, în ciuda colaborării lor extinse cu anchetatorii.

La momentul respectiv, avocatul apărării, Michelangelo Russo, a solicitat un proces probatoriu, subliniind faptul că nu existau dovezi suficiente pentru a susține acuzațiile.

Cu toate acestea, procurorul a respins cererea și a solicitat un proces imediat în ianuarie 2011, deși faptele nu fuseseră deloc clarificate.

Russo a argumentat că, dacă cazul ar fi fost închis în timpul investigațiilor preliminare, statul italian ar fi putut economisi suma de 120.000 de euro, care, în cele din urmă, a fost acordată drept despăgubire celor trei români. Abia după ani de zile de judecată, cei conaționalii noștri au fost în sfârșit achitați complet și au primit compensațiile economice cuvenite.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri