Trei tineri care ar fi furat din autoturisme, reţinuţi de poliţişti

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-11-2022

Actualizat: 02-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Tinerii reţinuţi - de 19, 26 şi 28 de ani, toţi din judeţul Argeş, sunt cercetaţi penal pentru infracţiunile de furt calificat şi tentativă de furt calificat.

"În fapt, cei trei argeşeni sunt bănuiţi că, în perioada 13 - 19 octombrie, ar fi pătruns în curtea unei societăţi comerciale de pe raza localităţii Şelimbăr, de unde ar fi sustras catalizatorul unui autoturism şi ar fi încercat să sustragă combustibil din rezervoarele altor două autoturisme", a precizat sursa citată.

În cauză au fost efectuate în ziua de 1 noiembrie două percheziţii domiciliare în judeţul Argeş, fiind ridicate pentru cercetări mai multe obiecte susceptibile a fi folosite la comiterea infracţiunilor.

În urma administrării probatoriului, cei trei tineri au fost reţinuţi şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Sibiu, urmând să fie prezentaţi unităţii de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt efectuate de poliţişti de la Secţia Rurală Şelimbăr, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri