Trenurile spre Aeroportul Henri Coandă, program modificat în contextul unor lucrări

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 14-11-2025 15:37

Actualizat: 14-11-2025 15:41

Article thumbnail

Sursă foto: rnews.ro

Compania Națională de Căi Ferate CFR informează că în nopțile de 18/19 noiembrie și 19/20 noiembrie 2025, între orele 00.20 - 4.20, vor avea loc lucrări programate la instalațiile electrice din zona București Nord-Pajura.

Intervenția este necesară pentru menținerea siguranței și funcționării infrastructurii feroviare și va genera modificări în circulația trenurilor care asigură legătura cu Aeroportul Internațional Henri Coandă București.

Pe durata lucrărilor se va opri temporar alimentarea cu energie în anumite zone ale stațiilor București Nord și Grivița. Din acest motiv, circulația trenurilor care deservesc aeroportul va fi afectată, iar pentru preluarea fluxului de călători vor circula trenuri înlocuitoare puse la dispoziție de operatorii de transport feroviar CFR Călători și TFC.

Recomandări pentru pasageri

Compania Națională de Căi Ferate CFR recomandă pasagerilor să verifice din timp situația circulației trenurilor prin consultarea surselor oficiale de informare: site-urile operatorilor de transport feroviar de călători, platforma mersultrenurilor.infofer.ro și personalul din stațiile de cale ferată.

Călătorii care planifică deplasări spre sau dinspre Aeroportul Henri Coandă în perioada menționată sunt sfătuiți să aloce timp suplimentar pentru călătorie și să ia în calcul eventualele întârzieri generate de utilizarea trenurilor înlocuitoare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri