Preşedintele PNL Vaslui, Mihai Barbu, totodată preşedinte al Autorităţii pentru Reformă Feroviară, este cercetat de DNA sub control judiciar după ce şi-ar fi exercitat influenţa şi autoritatea politică pentru intermedierea de întâlniri între omul de afaceri vasluian Fănel Bogos cu înalţi funcţionari ai statului, cu directorul ANSVSA şi cu oameni politici şi, totodată, ar fi făcut presiuni asupra directorului ANSVSA.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu 6 noiembrie, faţă de inculpatul Mihai Barbu, preşedinte al filialei judeţene Vaslui a unui partid politic şi preşedinte al Autorităţii pentru Reformă Feroviară, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
”În scopul facilitării obţinerii pentru inculpatul B.F. a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la D.S.V.S.A. Vaslui, ca urmare a unui dosar de despăgubiri depus de societatea acestuia, începând cu luna februarie 2025 până în prezent, inculpatul Barbu Mihai şi-ar fi exercitat influenţa şi autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a inculpatului B.F. cu înalţi funcţionari ai statului, cu directorul A.N.S.V.S.A. şi cu diverşi oameni politici şi, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului A.N.S.V.S.A”, arată procurorii.
Conform aceleiaşi surse, Barbu i-ar fi promis inculpatului B.F. că îl va determina pe directorul D.S.V.S.A. Vaslui să anuleze măsurile luate de către funcţionarii D.S.V.S.A. Vaslui privind neregulile constatate în cadrul fermelor deţinute de societatea acestuia din urmă sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, că va face demersuri în vederea demiterii respectivei persoane din funcţia de director al D.S.V.S.A. Vaslui.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Barbu trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu exercite funcţia de preşedinte al filialei judeţene Vaslui a unui partid politic.
Inculpatului Barbu Mihai i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Preşedintele PNL Vaslui, Mihai Barbu, trezorierul partidului, a ajuns, joi, la sediul DNA Iaşi, unde a fost chemat în legătură cu dosarul în care omul de afaceri vasluian Fănel Bogos a fost reţinut, alături de alte trei persoane, pentru instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă, ambele în formă continuată. Liderul liberal vasluian nu a făcut declaraţii presei, menţionând doar că nu ştie de ce fost chemat de procurori.






























Comentează