Tricolorii, eliminaţi în optimi la Euro-2024: Florin Gardoş – Mulţumim pentru emoţiile şi bucuriile trăite!

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 03-07-2024

Actualizat: 03-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Fostul internaţional Florin Gardoş s-a declarat mândru de echipa naţională, care a ajuns până în optimile de finală la Campionatul European din Germania, potrivit news.ro

“Dincolo de rezultatul de ieri şi de toate realizările echipei naţionale la acest turneu final, cred că cel mai mare câştig este că am reînvăţat să iubim echipa naţională şi, poate, am realizat cât de important este să avem încredere şi să fim alături de ei. Mulţumim pentru emoţiile şi bucuriile trăite! Suntem mândri de voi!”, a scris Gardoş pe Facebook.

Reprezentativa tricoloră, “Generaţia de Suflet” a fotbalului românesc, s-a oprit, marţi seară, în optimile de finală ale Campionatului European, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de Ţările de Jos, la Munchen. Naţionala a ajuns în optimi după ce a câştigat grupa E.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri