Triunghiul Muzeelor, primul district cultural bucureştean unde patrimoniul, educaţia şi spaţiul public se întâlnesc şi creează o experienţă culturală comună, a fost lansat de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 1 Bucureşti. Proiectul reuneşte cele trei muzee naţionale învecinate, aflate pe Şoseaua Kiseleff - Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Geologic Naţional şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi propune un eveniment interactiv dedicat copiilor şi familiilor, în zilele de 19 şi 20 septembrie.
Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Geologic Naţional şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român vor prezenta identitatea României din trei perspective: Pământ, Natură şi Oameni
Ciprian Ciucu, primarul general al Municipiului Bucureşti: "Bucureştiul are şi trebuie să profite de acest avantaj: trei muzee importante, situate în aceeaşi zonă. Şi vrem să facem atractivă această zonă, să potenţăm toate cele trei muzee printr-un spaţiu public comun, prin regenerare urbană, peisagistică, care să le aducă mai mult împreună decât sunt în prezent".
Cu prilejul lansării proiectului Triunghiului Muzeelor, au fost anunţate oficial două finanţări importante de extindere a Muzeului Antipa şi de restaurare a Vilei Samurcaş - Muzeul Ţăranului Român.
Rolul muzeelor se schimbă. De la grija pentru colecţii şi pentru conservarea patrimoniului, muzeele se concentrează tot mai mult pe oamenii care le trec pragul, pe experienţa pe care le-o oferă şi pe felul în care pot deveni parte din viaţa comunităţii. Această schimbare are nevoie şi de spaţii pe măsură, accesibile şi adaptate noilor funcţii ale muzeelor.
Investiţiile în infrastructură creează cadrul necesar pentru dezvoltarea acestor instituţii. Acest obiectiv presupune însă şi o viziune comună asupra întregului spaţiu al "Triunghiului Muzeelor".
"Pentru asta este nevoie de conlucrare între instituţii şi autorităţi. De proiecte gândite şi dezvoltate împreună. De asigurarea unor spaţii sigure şi bine gândite, atât în exterior, cât şi în interior. Nu poţi face minuni în clădiri vulnerabile sau sufocate de lipsa de spaţiu, în grădini fragmentate şi împrejmuite. Aceste instituţii au nevoie de condiţii optime pentru a se dezvolta şi pentru a-şi primi vizitatorii, iar acest lucru este posibil prin complementaritatea proiectelor Ministerului Culturii cu cele ale autorităţilor locale, prin potenţarea reciprocă a ideilor şi a investiţiilor", a declarat ministrul Culturii, Demeter András István.
În acest context, Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP), continuă programul derulat prin Acordul BDCE F/P 1562 (2006), pentru două dintre cele trei instituţii participante la "Triunghiul Muzeelor", care au beneficiat de lucrări de restaurare şi reabilitare în valoare de peste 7 milioane de euro net. La aceleaşi două instituţii, investiţiile suplimentare continuă: Muzeul Antipa va beneficia de construirea unui nou corp de clădire, iar Muzeul Ţăranului Român de consolidarea şi restaurarea Vilei Samurcaş. Finanţarea este asigurată prin Proiectul LD 2215 (2024) "Temelii culturale", în baza Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), aprobat prin Legea nr. 200/2025.
Bogdan Trîmbaciu, director Unitatea de Management a Proiectului - Ministerul Culturii: "Această iniţiativă este, înainte de toate, despre puterea lui "Împreună". Am adus la aceeaşi masă trei administraţii - Primăria Generală, Primăria Sectorului 1 şi Ministerul Culturii -, trei instituţii muzeale de prestigiu şi, cel mai important, comunitatea. Doar prin colaborare şi parteneriat deschis putem construi proiecte culturale cu adevărat relevante pentru oameni".
Triunghiul Muzeelor transformă Şoseaua Kiseleff în promenadă culturală în weekendul 19-20 septembrie
Triunghiul Muzeelor este un proiect cultural în premieră şi propune o nouă perspectivă asupra patrimoniului României într-o experienţă comună. Muzeul Geologic Naţional, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român prezintă identitatea României din trei perspective şi prin trei forme de patrimoniu: Pământul, Natura şi Oamenii.
"Pe durata a două zile, sâmbătă, 19 şi duminică, 20 septembrie, vizitatorii sunt invitaţi să descopere în Triunghiul Muzeelor identitatea României prin geologie, natură şi cultură. Pământul a creat teritoriul, natura i-a dat viaţă, iar oamenii au transformat resursele şi experienţa locului în cultură, tradiţii şi patrimoniu. Împreună, acestea formează ADN-ul României. Spaţiul dintre cele trei instituţii devine o extensie a muzeelor. Familii şi copii vor putea participa la 18 ateliere creative interactive propuse de cele trei muzee partenere şi de asociaţii, întâlniri cu cercetători şi muzeografi, ateliere muzicale, reciclare creativă, concerte, proiecţie de film şi vânătoare de comori", a declarat George-Cristian Tuţă, primarul Sectorului 1 Bucureşti.
Prima ediţie a Triunghiului Muzeelor este dedicată Dobrogei - teritoriu multicultural al României, o regiune în care această relaţie dintre geologie, biodiversitate şi cultură este deosebit de puternică. De la cele mai vechi formaţiuni geologice ale României şi Marea Neagră, la Delta Dunării şi biodiversitatea sa, până la comunităţile româneşti, lipoveneşti, turce, tătare, greceşti, aromâne şi bulgăreşti, Dobrogea devine firul narativ care leagă cele trei muzee.
Arh. Teodor Frolu, cofondatorul Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23, autorul conceptului curatorial Triunghiul Muzeelor: "Triunghiul Muzeelor este un proiect ambiţios, care nu este conceput doar ca un eveniment punctual de două zile. Este un proiect-pilot, gândit pentru un nou district cultural al Bucureştiului, în care patrimoniul, educaţia şi spaţiul public se întâlnesc şi creează o experienţă culturală comună".
Programul pentru weekendul 19 - 20 septembrie poate fi consultat online.
Triunghiul Muzeelor 2026 este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 1, în parteneriat cu Muzeul Geologic Naţional, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al ARCUB.





























Comentează