Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, ar putea anula deciziile anunţate joi de administraţia Obama în ceea ce priveşte Rusia şi, după ce va deveni preşedinte în exerciţiu, le-ar putea permite diplomaţilor ruşi expulzaţi să revină în SUA, a declarat pentru Reuters un înalt oficial american care a dorit să îşi păstreze anonimatul, citate de agerpres
Sursa citată a spus că o astfel de decizie din partea viitorului lider de la Casa Albă este posibilă, dar că nu este indicată. "Credem că astfel de măsuri sunt importante pentru că Rusia nu are de gând să se oprească. Avem semnale clare că ruşii se vor amesteca şi în alegerile democratice din alte state, inclusiv în alegerile din ţări europene aliate", a mai spus, pentru Reuters, un oficial din cadrul administraţiei de la Washington.
Trump ar putea anula noile sancţiuni contra Rusiei anunţate de administraţia Obama (presă)
Explorează subiectul
Articole Similare

1.591
Ungaria privește cu invidie: România intră în jocul marilor puteri și devine hub strategic pentru 'aurul viitorului'
1.591

1.818
VIDEO Trump, ultimatum pentru armata iraniană: 'Depuneți armele sau veți înfrunta moartea sigură'
1.818

2.568
Erdogan, prima reacție după moartea liderului suprem iranian Ayatollah Khamenei. Turcia, cea mai preocupată de stabilitatea Orientului Mijlociu
2.568

54
Macron: Franţa îşi va întări poziţia militară în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului din Iran
54

1.138
Piețele globale, în alertă maximă: moartea lui Khamenei împinge petrolul spre pragul de 100 de dolari
1.138

104
Președintele Turciei și-a exprima tristețea față de moartea liderului suprem iranian
104

3.002
Trump, despre militarii americani uciși în Iran: „Ne așteptăm ca asta să se întâmple, se poate întâmpla în continuare” – Președintele dezvăluie calendarul războiului
3.002

2.253
VIDEO Televiziunea de stat iraniană, ținta unui atac al „inamicului americano-sionist”. Accesul ţării la internetul global a fost întrerupt
2.253

2.828
VIDEO SUA anunță distrugerea cartierului general al Gărzilor Revoluționare din Iran: 'Am tăiat capul șarpelui'
2.828

2.345
FOTO La aproape 25 de ani de la 11 septembrie, World Trade Center renaște: Turnurile gemene se reconstruiesc în New York, lipite într-o singură clădire zgârie-nori
2.345

98
Emiratele Arabe Unite au decis să închidă bursele timp de două zile, pe fondul atacurilor Iranului
98

136
Cancelarul Merz a solicitat partenerilor americani și europeni un plan pentru viitorul Iranului
136

2.717
Semnal de la Cartierul General din Europa: NATO își ajustează postura militară în contextul crizei din Iran
2.717

















Comentează