Donald Trump estimează că Joe Biden ar putea să rămână candidatul democraţilor în vederea alegerilor din noiembrie, în pofida unor presiuni în tabăra democrată de a se retrage din cauza unor îndoieli cu privire la starea sa de sănătate, relatează AFP, conform news.ro.
„Mi se pare că poate rămâne (în cursa la preşedinţie). El are un ego şi nu vrea să abandoneze. Nu vrea să facă asta”, a declarat fostul preşedinte republican într-un interviu la Fox News - primul de la dezbaterea televizată de la Atlnata, la sfârşitul lui iunie.
Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a părut foarte obosit şi încurcat în această dezbatere catastrofală.
„Părea extrem de pal, ca să fim blânzi”, a comentat luni seara Donald Trump.
El declară că, atunci când Joe Biden a început să vorbească, i s-a părut că vocea acestuia era destul de slabă.
„A fost o dezbatere stranie, pentru că, din primele două minute, răspunsurile pe care le dădea nu aveau mult sens”, apreciază republicanul.
Joe Biden are explicații pentru prestația dezamăgitoare din dezbaterea de la CNN cu Donald Trump. „Eram bolnav. Chiar nu mă simţeam bine!”
„Eram bolnav. Chiar nu mă simţeam bine!”, a declarat preşedintele american Joe Biden, încercând să justifice duelul său ratat de la CNN cu Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a făcut venit cu explicații în cadrul unui interviu foarte aşteptat acordat televiziunii ABC, din care un prim fragment a fost difuzat vineri seară, 5 iulie.
„Eram epuizat”, a mai declarat democratul în vârstă de 81 de ani. Încă o dată, el a spus că suferea, la momentul dezbaterii televizate, de o „răceală gravă”.
El a răspuns „nu cred” la întrebarea jurnalistului George Stephanopoulos dacă a urmărit, ulterior, cele 90 de minute de confruntare cu rivalul său republican.
„Nu există nicio indicaţie a vreunei afecţiuni grave. Am fost epuizat. Nu mi-am ascultat instinctele în ceea ce priveşte pregătirea şi… şi o seară proastă” – Joe Biden
Comentează